SERVICII

„Viaţa nu este o afacere, viaţa este înalta cunoaştere”                                                    

                                                             CONTRIBUŢIE LA EVOLUŢIa VIEŢII   

           

Consiliere pentru Viaţă pentru cunoaşterea şi dezvoltarea valorilor individuale;  

Educaţie Integrativă pentru persoanele interesate să îşi eleveze Conştiinţa: să îşi rafineze Conştienţa şi Raţiunea. Cursuri şi Seminare, Ateliere,   Sedinţe Individuale.

Medierea conflictelor este o alegere a inimii şi este spaţiul divin pentru dezacordurile sau neînţelegerile care au ca obiective: acordul, soluţia sau împăcarea. Informare, Consiliere şi Mediere. Consultanţă şi Ateliere: Managementul Relaţiilor, Managementul Conflictelor.

Alte activităţi: Consultanţă şi/sau Opinii, realizate de pe o vibraţie mai înaltă a vieţii, pentru produse şi servicii, domenii de activitate, organisme, instituţii şi altele, care prin activităţi, decizii şi acţiuni intervin asupra cursului evolutiv al vieţii.

Elaborare şi Coordonare Proiecte având obiective: cunoaştere şi dezvoltare umană, drepturile naturale ale omului, consolidarea valorilor umane, dezvoltarea unui concept elevat de viaţă şi altele. 

                                                           OFERTĂ SERVICII – VIAŢA ADEVĂRATĂ

Tot ce vedem în jur reflectă nivelul şi interesul pentru cunoaştere al fiinţei umane, iar oamenii sunt expresii a tot ce înseamnă, pentru ei, viaţa şi lumea în care trăiesc. 

Deşi viaţa ne arătă care este locul nostru în societate şi cât nu suntem în armonie cu ea, de multe ori şi în moduri diferite, ori nu înţelegem, ori nu ştim ce să facem şi ne aliniem la ceea ce vedem  în jur. 

Cum să înţelegem şi cum să gestionăm informaţiile pe care viaţa ni le transmite (prin starea de sănătate, prin oameni / relaţii şi prin mediul în care trăim), putem să cunoaştem, doar că în acest stadiu de dezvoltare, pentru a ne armoniza cu vibraţia înaltă a vieţii, ne mai este necesar un aspect: rafinarea conştienţei şi a gândirii. 

Mai mult sau mai puţin conştient, fiecare, ne-am definit obiectivele de viaţă, ne-am ales o cale şi un standard de viaţă. Rezultatele obţinute, starea şi situaţiile de viaţă în care ne aflăm, ne arată ce, cum şi cât de bine am ales, cât şi încotro duce acea cale şi acel standard. Dacă rezultatele nu se încadrează şi nu ne menţin în  fluxul evolutiv al vieţii, dacă nu contribuim la evoluţia vieţii, putem oricând să ne schimbăm opţiunile, să ne redefinim obiectivele de viaţă şi să ne creştem ENEGIA VIEŢII

Când suntem dispuşi să ne creştem ENERGIA VIEŢII, să renunţăm la superficialitate şi să căutăm profunzimile ei, când înţelegem să ne aducem partea de CONTRIBUŢIE LA EVOLUŢIA VIEŢII,  noi ne descoperim CALEA VIEŢII, care este standardul de existenţă suprem, ce ne conduce spre FIINŢA AUTENTICĂ din interiorul nostru, spre PREZENŢA VIE care suntem în această lume şi spre VIAŢA ADEVĂRATĂ, dreptul nostru natural primordial.

Alegând CALEA VIEŢII noi ne dezvoltăm conştienţa şi gândirea, ne consolidăm şi ne conectăm la puterile sufletului: forţa de viaţă, iubirea adevărată şi înţelepciunea vieţii. Ne dezvoltăm toate aspectele materiale ale vieţii pe niveluri mai înalte de expresie, trăim cu respect, cu demnitate şi cu responsabilitate, iar prin acţiunile noastre răspândim în jur PACEA INTERIOARĂ şi nu ne mai interpunem fluxului divin al vieţii, ci ne aducem partea de  CONTRIBUŢIE LA EVOLUŢIE şi ONORĂM VIAŢA.

Deoarece este în puterea noastră să onorăm viaţa, să evoluăm, să contribuim la evoluţia vieţii şi, cel puţin, să menţinem viaţa în zona ei de echilibru, de sănătate, de iubire şi  pace, prin activităţile pe care le desfăşor, susţin cu puterea iubirii adevărate, evoluţia spirituală şi dezvoltarea personală a oamenilor care caută să facă ceva semnificativ cu vieţile lor.

Programele pot fi accesate de către persoanele interesate să evolueze spiritual, să îşi eleveze Conştiinţa şi să îşi rafineze Raţiunea, să se menţină în fluxul evolutiv al vieţii / pentru revenire în fluxul vieţii, standardul de viaţă suprem, să işi aducă partea de contribuţie la evoluţia vieţii. La fel, programele pot fi accesate şi de către persoane care prin acţiunile / activităţile pe care le desfăşoară (au atribuţii / iau decizii / participă / îşi dau acordul) intervin în vieţile oamenilor, (de exemplu: cadre didactice (educatori, învăţători, profesori), judecători, conducători de instituţii, de organizaţii, de societăţi comerciale, partide politice / guverne şi alte persoane şi instituţii) şi care caută să îşi armonizeze viaţa personală / expertiza / proiectele / activităţile, la cursul al vieţii / la standardul înalt al vieţii şi să fie o contribuţie la evoluţia vieţii.

Pentru ca, oricând pe parcursul vieţii, să putem privi viaţa (din noi şi din jur) în ochi, cu respect, cu iubire, cu demnitate şi cu recunoştinţă, să o îmbrăţişăm, să trăim şi să plecăm când hotărâm, de pe un nivel înalt de vibraţie şi cu o experienţă elevată de viaţă.

Activităţile principale, denumite generic, sunt: Casa Păcii, Conştiinţa Vieţii, Centrul pentru autocunoaştere, autoeducare şi dezvoltare umană: Eu Sunt Conştiinţă şi Raţiune şi  Consilier de Viaţă.

Toate activităţile de desfăşoară în baza conceptului Eu sunt mai mult decât o simplă fiinţă, EU SUNT CONŞTIINŢĂ™

Krausz Titiana – Birou de Mediator  „Casa Păcii”  CASA PACII

Centrul pentru autocunoaştere, autoeducare şi dezvoltare umană Eu Sunt Conştiinţă şi Raţiune  Dezvoltare-Umana

Consilier de Viaţă Consiliere pentru Viata

Ne recomandă puterea cunoaşterii, putere pe care o pot să o descopere toate persoanele interesate, cu adevărat, să facă ceva mai mult/semnificativ cu vieţile lor.

Notă:

Toate informaţiile de pe acest site solicită respectarea drepturilor de autor. Mulţumim. 

Toate datele şi informaţiile personale au caracter confidenţial şi solicită reciprocitate tuturor persoanelor implicate. 

Consilierea cuprinsă în activităţile pe care le desfăşurăm au în vedere şi solicită respectarea prevederilor Standardului de

Consilier pentru dezvoltare personală, prezentate în extrasul de mai jos:

Extras din prevederile Standardului ocupaţional de Consilier pentru dezvoltare personală

Consilierea pentru dezvoltare personala se poate utiliza in urmatoarele domenii: Scoala (elevi, parinti, cadre didactice), institutii de asistenta medicala,  institutii de asistenta sociala, Muncii si al relatiilor de munca, Relatii de cuplu si de familie, Nevoilor speciale si in domeniul Spiritual.

Obiectivul sedintelor este atingerea unui nivel optim al dezvoltarii personale  prin identificarea si dezvoltarea capacitatilor si resurselor personale:  cunoasterea de sine, acceptarea de sine, perceperea sensului in viata,  autonomie, incredere, control si altele.

Consilierul pentru dezvoltare personala este un specialist care lucreaza cu persoane sanatoase din punct de vedere psihic, care au nevoie sa exploreze sau sa depaseasca diverse stari sau situatii cu care se confrunta in evolutia personala si profesionala, valorificand si dezvoltand resursele si potentialul propriu.

Interventia specializata a consilierului pentru dezvoltare personala consta in ghidarea, sustinerea si incurajarea interlocutorilor, prin intermediul unor tehnici si instrumente specifice, in vederea sondarii si relevarii propriilor capacitati si resurse si a constientizarii punctelor critice din existenta proprie si a posibilitatilor de depasire a situatiilor neconvenabile intr-o maniera particularizata si non-directiva.

18. Mai. 2018

Cu iubire şi cu recunoştinţă pentru viaţă!

Titiana